La pas prin curtea casei

De fiecare data cand calatoresc intr-un oras imi aleg cateva repere pe care doresc sa le vad, despre care vreau sa aflu detalii. La unele sunt interesat de arhitectura, la altele de legende, istorie iar la altele ma intereseaza pana si pretul unui apartament nou intr-un ansamblu rezidential.

In Brasov (la mine acasa cum ii spun eu, desi nu sunt brasovean), imi place sa merg pe strada Muresenilor, asa… gura-casca, ‘cu nasul pe sus’; mereu mai descopar un inger sau un demon care privesc mirati catre mine, o statueta aurita ascunsa pe langa un horn, un detaliu pe o cladire pe care nu l-am sesizat pana acum. Ma opresc mereu in dreptul Bisericii Negre, respir aerul medieval care il imprastie in jurul ei, ma gandesc la legenda calfei si mitul jerfei de sange, la pietrele urcate tot mai sus catre cer cu resursele limitate de atunci. Astia da ingineri…

Pasii ma indreapta catre Poarta Ecaterinei, altadata, intrarea in orasul cetate. O pereche de tineri casatoriti sunt fotografiati la baza scarilor. Doi turisti vorbesc in germana si ma supar pe mine ca nu am invatat limba ca sa trag cu urechea la conversatia lor despre monument. Langa, un corp al Facultatii de Sivicultura isi asteapta studentii. Merg catre Poarta Schei si ma intreb de ce aveau scheenii o poarta rezervata doar lor. Trotuarul care margineste strada e ingust si de o parte si de alta a strazii sunt case vechi(sec XVII), unice, cu porti inalte si grele.

Incerc sa-mi inchipui ce fel de oameni locuiesc in spatele lor si daca acestia ar fi dispusi sa isi cumpere o locuinta noua si sa se mute din aceste bijuterii arhitecturale. Gandul imi zboara la fratii Grimm. Cunoasteti legenda celor 130 de copii care au ajuns din Germania in Transilvania adusi de un fluier fermecat? Un fluierar ar fi salvat orasul Hameln de sobolani in schimbul unei sume de bani pe care cei din consiliul orasului ar fi refuzat sa o plateasca dupe ce sobolanii au fost innecati in raul ce curgea langa oras. Razbunarea a fost dureroasa pentru parintii copiilor care au disparul fara urma, vrajiti de muzica fluierului, cu exceptia a 3 dintre ei: unul orb care nu a vazut nimic, unul schiop care a ramas in urma si unul surdo-mut care nu putea sa le spuna nimic. In povestea fratilor Grimm copiii sunt condusi de fluierar pe sub pamant pana in Brasov unde au ramas.

Cand ajung in dreptul strazii Sforii vreau sa strig ca atunci cand eram copil si sa astept sa-mi raspunda ecoul, dar imi lipseste curajul. Zambesc si pornesc mai departe. Din cand in cand, galagia din Piata Sfatului ajunge pana la mine si se pierde la urmatorii pasi. Ajunsa in capatul strazii totul se schimba: oamenii merg mai repede, timpul curge mai iute, iar eu ar trebui sa ma indrept catre casa. Si iarasi ma feliciti pentru decizia pe care am avut-o de a cumpara un apartament in ansamblul Krontowers