Diversitate culturală în Brașov

Cum bine spunea un prieten călător, Brașovul a devenit un soi de Londra, evident, mult mai mic și mai puțin populat ca marele oraș european. Însă e drept, dai nas în nas, pe străzile orașului de la poalele muntelui Tâmpa, cu fel și fel de oameni, care de care mai colorați și mai diferiți.

KronTowers încearcă să vină în întâmpinarea celor care iau în calcul serios ideea relocării în acest minunat oraș de la poalele Tâmpei. De aceea prin articolele noastre încercăm să raspundem cât mai multor întrebări legate de Brașov.

Unul din principalele motive pentru care, atunci când intrăm în baruri și restaurante în centrul vechi Brașov sau atunci când ne plimbăm pe străzile din buricul târgului, auzim vorbindu-se limbi diferite în jurul nostru, este că între locuitorii municipiului avem diverse grupuri etnice. Și nu, nu e vorba doar de turiști. Poate și voi, la fel ca mine, ați avut colegi de facultate brașoveni, care cunoșteau limbi necunoscute sau aveau obiceiuri total diferite față de cele cu care suntem obișnuiți noi, românii. Curioasă din fire cum sunt, am dat cu searchu să văd ce culturi alcătuiesc Brașovul, cu toate ale sale:

* 7.25% din populația orașului Brașov este alcăutită din maghiari. Cu ei suntem cei mai familiarizați. Să fim serioși, ce brașovean nu are cel puțin un prieten de etnie maghiară? Sau măcar să cunoască pe cineva, vecin, coleg de clasă, de muncă, de suferință. Cultura maghiară face parte din istoria acestui bătrân oraș, multe din străzile municipiului purtând și ele nume de origine ungurească. Faptul că s-au integrat  ca la carte între noi ne bucură, mai ales că suntem cu toții fani înrăiți ai kurtos-ului, ai langoșurilor cu multă brânză, ai varzei călite cu tăiței și a multor altor specialități gastronomice.

 

* 3.34% sunt rromi, aflați în special în zonele limitrofe ale orașului. Îi zărim mereu pe străzi, în diferite ipostaze, unele mai plăcute altele mai puțin încântătoare, mereu aceiași, colorați, îndrăzneți și gălăgioși.

 

* sașii fac și ei parte din marele Brașov, într-o proporție nu așa copleșitoare, de doar 0.53%. Să nu uităm că am trăit alături de nemți de la începuturi și că o mare parte din muzeele și arhitectura din oraș, are origini săsești. Pe ei îi lăudăm mereu pentru perseverență, ordine și disciplină. Și la fel cum și maghiarii au liceul lor, așa și sașii, chiar vizavi de Biserica Neagră, ne reamintesc prin prezența lor la școală că sunt printre noi.

 

* 0.13% din locuitorii orașului Brașov îl reprezintă grupurile etnice mai puțin cunoscute de brașoveni, acei oameni care ne stârnesc curiozități nebănuite și ne îndeamnă către cunoașterea unor noi orizonturi, a unor noi culturi și a unei noi palete de obiceiuri, tradiții și valori. Între ei, îi amintim pe etnicii italieni, pe ruși, turci, evrei, greci, ucrainieni și ceangăi.

 

* mai sunt și cei care abia alcătuiesc acel 0.01% din populația Brașovului. Sunt sigură că vă întrebați – ei cine mai sunt? Ei bine, co-citadinii despre care vorbesc sunt grupurile etnice ale bulgarilor, chinezilor, sârbilor, polonezilor și macedonienilor.

 

Nu i-am luat în seamă însă pe turiști, care sunt pe atât de diverși pe cât de mare este numărul țărilor de pe Terra. E drept, orașul nostru îl vizitează cei mai colorați oameni, de la africani, mexicani, irlandezi, norvegieni, finlandezi, scoțieni, la marocani, arabi, japonezi, indieni și mulți alți co-planetari. Și ce fain e să este să observi, să interacționezi cu ei, să înveți diverse skill-uri, să primești mici atenții inedite și mai ales să încerci să porți o conversație decentă deși nu cunoașteți o limbă comună! De asemenea, nu i-am luat în calcul nici pe cei care au ajuns în Brașov pentru prima oară și au decis să nu mai plece, cumparându-si aici apartemente in ansambluri rezidențiale și întemeindu-și familii sau afaceri (sau ambele)

Prin acest articol sper ca am reușit să vă lămurim curiozitățile legate de acest aspect.